poemix


m’am distrat cu asta ..tare 🙂

Cînd ţi-e dor, vezi limpede, chiar dacă eşti orb.”

Totul despre sex, nimic despre dragoste (actul II)

Personaje:
Domnul Pu (fără vîrstă)
Doamna Pi (fără vîrstă, soţia domnului Pu)
Între primele replici există pauze lungi, cuprinse între 3 şi 5 minute. Regizorul trebuie să fie ori inconştient, ori curajos, ori fan John Cage, pentru a pune în scenă aceste pauze dintre cuvinte.
DOMNUL PU (după o pauză lungă): Dormi?
DOAMNA PI (după o pauză lungă): Da. Tu?
DOMNUL PU (după o pauză lungă): Şi eu dorm. Dorm buştean.
DOAMNA PI (după o pauză lungă): E bine să poţi dormi dus atunci cînd stai de vorbă.
DOMNUL PU (după o pauză ceva mai scurtă): Oare noi, acum, vorbim în somn sau sîntem folosiţi?
DOAMNA PI (pauză lungă): Ai spus ceva?
DOMNUL PU (pauză foarte lungă): Nu, nimic. Ţi-am zis că dorm.
DOAMNA PI (pauză lungă): Ce bine e să dormi atunci cînd iubeşti.
DOMNUL PU (pauză foarte lungă): Dormi?
DOAMNA PI (pauză incredibil de scurtă): Da.
Dialogul continuă într-un ritm obişnuit.
DOMNUL PU: E foarte ciudat, nu crezi?
DOAMNA PI: Sigur că e foarte ciudat, dar ce anume?
DOMNUL PU: Să îl întrebi pe un orb dacă doarme.
DOAMNA PI: Asta, în orice caz. Dar noi ne permitem
DOMNUL PU: Ne ştim de o viaţă, cel puţin.
DOAMNA PI: Cînd te ştii cu cineva de o viaţă, poţi să pui orice întrebare.
DOMNUL PU: Şi să primeşti orice răspuns.
DOAMNA PI: Pot să te întreb ceva?
DOMNUL PU: Orice, mai puţin asta.
DOAMNA PI: Tu mă mai iubeşti?
DOMNUL PU: Sigur că te mai iubesc.
DOAMNA PI: Şi eu te mai iubesc.
DOMNUL PU: Problema este că nu mai ştiu cum arăţi.
DOAMNA PI: Şi eu ţi-am uitat chipul, dar nu am îndrăznit să-ţi spun.
DOMNUL PU: Sîntem orbi de mult prea mult timp.
DOAMNA PI: Acum ne iubim la nebunie, din obişnuinţă.
DOMNUL PU: Ne iubim la nebunie, ca doi străini care nu s-au văzut niciodată.
DOAMNA PI: Pînă şi vocile ni s-au schimbat. În copilărie aveam o voce foarte frumoasă, cîntam în corul bisericii.
DOMNUL PU: Erai şi mai tînără pe vremea aia.
DOAMNA PI: Incomparabil mai tînără. Pe atunci, însă, nu ştiam ce e dragostea, nu ştiam ce e orbirea, ştiam, în schimb, să fac clătite cu dulceaţă.
DOMNUL PU: Aşa m-ai şi cucerit.
DOAMNA PI: Serios?!
DOMNUL PU: Da, pot să jur că aşa m-ai cucerit. Era într-o duminică, am intrat în biserică, tu cîntai la balcon, eu am aşteptat pînă s-a terminat slujba, am ieşit din biserică să trag o ţigară…
DOAMNA PI: Am venit la tine şi ţi-am zis: dacă îmi dai o ţigară, îţi dau o clătită…
DOMNUL PU: Exact aşa a şi fost: ţi-am dat ţigara, mi-ai dat clătita…
DOAMNA PI: Aveam un lighean plin de clătite…
DOMNUL PU: Era şi normal, oamenii se duc la biserică nemîncaţi…
DOAMNA PI: În fiecare duminică duceam cîte un lighean de clătite la biserică.
DOMNUL PU: Oamenii veneau la biserică mai mult pentru clătite decît pentru slujba preotului.
DOAMNA PI: Preotul era surdo-mut, dar oamenii din parohia noastră l-au lăsat să-şi facă meseria.
DOMNUL PU: Erau oameni buni la suflet, erau alte vremuri. Tăcerea încă mai avea preţ pe atunci.
DOAMNA PI: Preotul ieşea în faţa altarului şi tăcea minute în şir, dar tăcea atît de convingător, încît oamenilor le dădeau lacrimile de emoţie sau, poate, de foame.
DOMNUL PU: Apoi, din cîte îmi amintesc, un ţîrcovnic spărgea liniştea, zicînd că preotul surdo-mut tăcuse despre nu ştiu ce poveste din Noul Testament.
DOAMNA PI: Tăcea cum scrie la carte sărmanul preot. Niciodată nu tăcea de două ori în acelaşi fel.
DOMNUL PU: E foarte ciudat, nu crezi?
DOAMNA PI: Sigur că e foarte ciudat, dar ce anume?
DOMNUL PU: Uite, faptul că ne amintim tot felul de lucruri, în schimb, nu mai ştim cum arătăm.
DOAMNA PI: Dacă sîntem alţii?!
DOMNUL PU: Crezi că e posibil să nu mai fim noi?
DOAMNA PI: Orice e posibil în ziua de azi.
DOMNUL PU: Faptul că ne-am amintit de clătite nu înseamnă că vorbim despre noi.
DOAMNA PI: Mai au şi alţi oameni amintiri despre clătite…
DOMNUL PU: Ce ciudat a sunat vocea ta cînd ai spus: Mai au şi alţi oameni amintiri despre clătite… Într-adevăr, foarte ciudat…
DOAMNA PI: Te asigur că şi vocea ta a sunat foarte ciudat cînd ai spus: Ce ciudat a sunat vocea ta cînd ai spus: Mai au şi alţi oameni amintiri despre clătite… Într-adevăr, foarte ciudat… Foarte ciudat, într-adevăr…
DOMNUL PU: Dacă, acum, sîntem alţii?
DOAMNA PI: Ar fi cumplit.
DOMNUL PU: Important este că ne iubim la nebunie, chiar dacă din obişnuinţă.
DOAMNA PI: Dragostea este cel mai important lucru cînd eşti bătrîn.
DOMNUL PU: Dragostea este cel mai important lucru cînd nu mai ştii cum arată persoana iubită.
DOAMNA PI: Sau cînd nu îi mai recunoşti vocea.
DOMNUL PU: Bătrînii îşi schimbă vocea, dar năravul, ba.
DOAMNA PI: Important este că ne iubim.
DOMNUL PU: Stăm aici, orbi şi bătrîni, şi ne iubim ca-n prima zi.
DOAMNA PI: Nu ne-a mai rămas decît dragostea.
DOMNUL PU: Ne iubim pe dinafară, sperînd că sîntem noi, şi nu alţii, cu aceleaşi amintiri.
DOAMNA PI: În timp ce ceilalţi oameni aleargă pe-afară, fug de ei înşişi ca disperaţii, noi ne iubim pe de rost, pe întuneric.
DOMNUL PU: Eu nu-i înţeleg pe oamenii ăştia.
DOAMNA PI: Sînt şi prea mulţi, nici n-ai avea cum să-i înţelegi pe toţi.
DOMNUL PU: Bine că am orbit la timp, m-ar fi deprimat să văd atîţia disperaţi…
DOAMNA PI: Alergînd unii după alţii şi fiecare fugind cît mai departe de el însuşi…
DOMNUL PU: Mimînd o fericire de bun gust…
DOAMNA PI: Căutînd cea mai năpraznică iubire lipsită de sentimente…
DOMNUL PU: Făcînd nici dragoste, nici sex, mereu ceva între una şi cealaltă, poate nici atît.
DOAMNA PI: Deşi mai există pe lume şi oameni de treabă…
DOMNUL PU: Care fie sînt orbi şi bătrîni, fie au murit, dar sînt la fel de vii ca-n prima zi…
DOAMNA PI: Şi eu zic la fel.
DOMNUL PU: Şi eu zic la fel.
DOAMNA PI: Ai auzit? Asta e replica noastră din Actul I.
DOMNUL PU: Sigur că am auzit.
DOAMNA PI: Înseamnă că sîntem noi?
DOMNUL PU: Noi sîntem, iubito, sigur că sîntem noi…
DOAMNA PI: M-am temut că am putea fi alţii.
DOMNUL PU: Era imposibil.
DOAMNA PI: Noi ne iubim, spre deosebire de alţii.
DOMNUL PU: Cînd iubeşti, nu te mai interesează cum arată persoana iubită.
DOAMNA PI: Cînd faci dragoste, eşti cea mai frumoasă femeie din lume, oricît de bătrînă ai fi.
DOMNUL PU: Cînd ţi-e dor, vezi limpede, chiar dacă eşti orb.
DOAMNA PI: Cînd iubeşti cum ne iubim noi, este imposibil să fii altcineva.
DOMNUL PU: Deşi, pentru o clipă, m-am temut.
DOAMNA PI: Şi eu m-am temut pentru o clipă.
DOMNUL PU: Pentru că nu te poţi baza pe amintirile cu clătite.
DOAMNA PI: Deşi erau foarte bune, trebuie să recunoşti.
DOMNUL PU: Erau grozave.
DOAMNA PI: Făceam cîte un lighean de clătite odată.
DOMNUL PU: Mîncai pe săturate şi tot îţi mai doreai una, ca suvenir.
DOAMNA PI: M-am lăsat de făcut clătite în acea zi nefericită…
DOMNUL PU: Cînd preotul surdo-mut a murit înecat cu o clătită…
DOAMNA PI: O umplusem cu prenandez, credeam că e şerbet de cireşe, preotul a nimerit-o tocmai pe aia.
DOMNUL PU: Uneori, mi-e atît de dor de clătitele tale.
DOAMNA PI: Şi mie, foarte mult.
DOMNUL PU: Mai bine facem nişte clătite, dacă tot ne iubim atît de mult.
DOAMNA PI: Şi eu zic la fel: să facem clătite.
DOMNUL PU: Să facem clătite, iubito, să facem clătite… Toată lumea ar trebui să facă, în definitiv, clătite…
DOAMNA PI: Cînd faci clătite, uiţi de toate…
DOMNUL PU: Cînd faci clătite, Universul se uită la tine cum faci clătite.
DOAMNA PI: Cînd faci clătite, eşti mai liber, mai fericit, mai puternic, mai sus şi mai repede…
DOMNUL PU: Cînd faci clătite, înţelegi că există un loc unde totul se petrece în acelaşi timp
DOAMNA PI: Cînd faci clătite, îţi vine să-i arzi una peste bot lui Leibniz.
DOMNUL PU: Cînd faci clătite, înseamnă că faci ceva în viaţă.

via

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s